Red de amig@s unidos por el arte.

12 abr. 2013




El  poeta Andrei Langa, traductor al rumano de mi  poemario Tambor de agua-Tambur de apă,  hizo la presentación del libro en la Universidad de Balti. Aquí transcribo algunas de sus palabras.


  ... ha sido un éxito, con opiniones de los estudiantes sobre el tema de la traducción, poemas leídos en ambos idiomas durante dos horas, con representantes de las mas-media locales. Luego te voy a mandar fotos y artículos publicados.
Hoy comparto el artículo que comenta Ghenadie Nicu , corresponsal del periódico Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova,  acerca del libro, su autora y el trabajo del traductor.




Foto de Ghenadie Nicu.
Para mis lectores que hablan rumano un artículo recientemente publicado por
Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova.

 N-a făcut spaniolă (e ziarist de formaţie), dar a ajuns, iată, traducător, unul probabil bun câtă vreme poemele mexicanei au un sunet blagian şi revelează cu discreţie o feminitate retractilă, însetată de „diafanitate”...

A continuación parte del párrafo anterior traducido al español  por Andrei Langa.
...  los poemas de la mexicana tienen algo de la lírica de Lucian Blaga y revelan con discreción una femenidad parsimoniosa, ávida de “diafanidad”… Indicios de una tenacidad atípica. 
Parte del art. en español a continuación.

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova
Andrei es, en su manera de ser, un hombre alto, con espalda y brazos fuertes: hecho, como dijo Eugen Simion, de los sustancias duras y abundantes y preparado, probablemente, igual como Mihai Cimpoi, sobre cual se hablaba que es de aquellos que luchan hasta al final. Hemos estado juntos en un bar y lo he mirado como toma de modo laborioso su café, intentando imaginarme como escribía, por la noche,  sus textos para la revista Român în lume  (Rumano el mundo), el bimensual de la diáspora (ya desaparecido ahora por motivos financieros), después de que un día entero estaba colocando ladrillos… Me ha dado un libro bilingüe  de Leticia Garriga:  Tambor de agua. Tambur de apă, editado en el año pasado en Guadalajara, la capital del estado de Jalisco de México.

Artículo completo en rumano.
Telefon, zilele trecute, de la Andrei Langa, prieten vechi şi drag, dintr-un fel de copilărie literară (poheticească şi critică), de care aproape că am şi uitat. Nu că aş fi împovărat de ani, ci fiindcă, contrar iluziilor pe care mi le făceam – cum că după patruzeci încolo, e-he!, ce mai timp berechet vom avea să ne dedăm lecturilor, copiii crescând şi despovărându-ne de griji –, viaţa a devenit nu ştiu cum mai alertă, cu turaţii care cresc în fiece zi. Serios! Câteodată mă simt ca mărfar fără frâne, care coboară în pantă, peisajul din faţă, altă dată vag, criptat în proiecte sau utopii şi oricum intangibil ca un orizont mereu prorogat, precizându-se ameţitor de repede. Nu ai răgaz nici pentru tine însuţi câteodată. Citeşti din fugă, adesea furtiv, prin vreo şedinţă, scrii pe unde apuci: la bibliotecă, în cafenea, pe genunchi, la gară, în aşteptarea trenului. Ziua e un amalgam de replici, deplasări, feţe, pagini citite, pagini scrise, telefoane date, telefoane primite. Toate astea aglomerează rău percepţia şi se lasă cu un sentiment halucinant de alteritate. Nici nu e de mirare că unii se pierd pe ei înşişi în această competiţie spre nicăieri, în fond. Pariul conformităţii cu tine însuţi e, probabil, cel mai greu de susţinut: presupune nu numai caracter, ci şi un minimum de condiţii exterioare. Adică trebuie să ai noroc cumva şi cu istoria pentru a te împlini: un raport inextricabil între datele congenitale şi social, între mâna pe care Dumnezeu ţi-o pune pe creştet şi demonii cotidianului, ai diverselor urgenţe, între fond şi perfidia conjuncturilor.
Pe Andrei nu-l văzusem de vreo şapte, opt ani, dacă nu mai bine. Am făcut amândoi aspirantură la Chişinău (varianta rusească a doctoratului: mai totul e cu moţ în zona interferenţelor), după care, un timp, i-am zărit numele ba ici, ba colo, sub cronici de carte, reportaje, articole de opinie. A făcut o teză despre expresionismul în literatura română, a editat o monografie dedicată lui Leonard Tuchilatu (fratele mai mare al Leonidei Lari, mort prematur, la 24 de ani, foarte înzestrat, de altfel, poemele din Sol, volumul de debut, din 1977, arătând o uimitoare deschidere spre metafizic în vremuri de realism socialist sacrosanct) şi a scos două volume de poezie. Te iei după reperele astea şi îţi închipui un ritm egal, la masa de scris, printre cărţi şi printuri. Uite că lucrurile stau exact invers: mai nimic, în ultimii ani la Andrei, care să predispună la elaboraţie. Omul s-a băjenit, cu familie cu tot, tocmai în Spania, de răul sărăciei şi e încă de imaginat cum poetul munceşte ziua pe şantier sau dă cu bidineaua prin locuinţe; ori cum doctorul în litere face grădinărit, curierat etc. – munci ocazionale, expediente în fond (iau accepţia onorabilă a cuvântului), istovitoare fizic şi ruinătoare moral. Rar cine se salvează în astfel de împrejurări. În minte îmi vine comparaţia cu Nicolae Costenco, intransigentul redactor de la Viaţa Basarabiei în perioada interbelică: deportat în Dudinca, hăt dincolo de Cercul Polar, nu s-a mai putut ridica la înălţimea ştachetei sale de tinereţe. Am fi avut, se prea poate, un mare poet: am rămas cu o promisiune răscolitoare...

Andrei este, de felul lui, om un înalt, lat în spete, cu braţe puternice: clădit şi el, vorba lui Eugen Simion, din materii tari şi abundente şi pregătit, probabil, ca şi Mihai Cimpoi, despre care erau vorbele, să-şi ducă bătăliile până la capăt. Am stat într-un local şi l-am privit cum îşi soarbe laborios cafeaua, încercând să-mi închipui cum îşi scria, nopţile, textele pentru Român în lume, bilunarul din diaspora (dispărut între timp din pricini economice), după ce ziua a muncit la clădit... Mi-a dat un volum bilingv de Leticia Garriga: Tambor de agua. Tambur de apă, apărut anul trecut în Guadalajara, capitala statului Jalisco din Mexic. N-a făcut spaniolă (e ziarist de formaţie), dar a ajuns, iată, traducător, unul probabil bun câtă vreme poemele mexicanei au un sunet blagian şi revelează cu discreţie o feminitate retractilă, însetată de „diafanitate”... Semne ale unei tenacităţi atipice. Avem şi asemenea basarabeni.

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova.

Imágenes de la red.

3 comentarios:

Andrei Langa dijo...

Hola. Si que he subido este pagina de tu blog en mi cuenta facebook: bonito detalle con las fotos y la introducción en español. Un placer, Andrei

Leticia dijo...

Un saludo cariñoso Andrei para ti y Ghenadie.

Carlos Augusto Pereyra Martínez dijo...

ESte gesto demuestra al valor de tu palabra poética.
UN abrazo, Carlos